Blog

Ușa este larg deschisă. Ciocănim totuși pentru a ne face simțită prezența. Doamna Eugenia face ultimele retușuri prin casă, pentru a ne primi așa cum se cuvine. Își trece mâna peste cuvertura de pe pat, potrivește un taburet și ne face semn să intrăm. Trăiește împreună cu fiul său într-o apartament cu două camere. Într-o sufragerie micuță și-a adunat laolaltă amintiri, păpuși, bibelouri, obiecte dragi care o țin ancorată de trecut. Locuiește aici de 40 de ani. Pe pereții, ce poartă parcă o bătrânețe surdă, stau înrămate la loc de cinste fotografii de familie.

Andra Mihai, studenta la Jurnalism, si dna Eugenia Macra

Pe marginea patului, doamna Eugenia stă picior peste picior, amintind de frumoasa cochetărie feminină. La 86 de ani nu își mai dorește nimic. Se bucură însă că i-am trecut pragul și are cu cine să vorbească. Cu o precizie de ceasornicar își amintește anii de tinerețe. S-a născut într-o familie cu 7 copii. Ea era „mijloaca familiei”. Copil de asfalt s-a născut și a trăit la București o viață întreagă. Tatăl era sculptor în lemn, iar mama casnică, stătea cu copiii. Deși iubea cartea, părinții nu au putut să o dea mai departe la liceu, căci ei erau mulți, iar banii prea puțini. Pe vremea aceea, ca să mergi la școală trebuia să plătești o taxă.

La vârsta de 14 ani a început să munceasă ca ucenică de croitorie. Povestește că într-o zi mama ei a venit la fabrică și s-a tocmit cu patroana ca în loc de masa caldă, care îi era asigurată o dată pe zi, să primească la schimb bani. Mâncare nu își aducea de acasă pentru că îi era rușine. Astfel că, la 16 ani s-a îmbolnăvit de nervi. A fost internată în spital, iar de atunci ia tratament pentru depresie. Când sănătatea nu i-a mai permis, a fost lăsată să lucreze de acasă. Timp de mai bine de 10 ani de zile a împletit fileuri, care se vindeau apoi la tutungerie.

S-a căsătorit târziu, la 30 de ani. Fără zestre, dar înzestrată de la Dumnezeu cu frumusețe, Eugenia a avut trei pețitori. Neștiind pe care să îl aleagă, a tras la sorți. Așa a ajuns domnul Sorel, tâmplar de meserie, soțul Eugeniei. Au stat cu chirie într-o încăpere, care servea în același timp de salon, dormitor, baie și bucătărie. „Ce am avut, am avut de ocazie ca n-am putut să cumpărăm.”

De unde erau doi, s-au făcut trei. În 1963, l-a adus pe lume pe Mihai. Deși doctorii i-au spus că nu are voie să aibă copii, ea a știut ce vrea de la viață, o minune de la Dumnezeu. I s-a părut de neconceput ca tocmai ea, care provenea dintr-o familie atât de numeroasă, să nu aibă un copil, o versiune mai mică a ei. Nu a ascultat de nimeni, nici chiar de bărbatul ei, care nu își dorea cu tot dinadinsul un copil. A simțit că aceasta este menirea ei, că dacă nu ar fi avut un copil ar fi facut umbră pământului degeaba.

Când Mihai a împlinit 11 ani s-au mutat în apartamentul în care locuiește și astăzi. O dată pe an mergea împreună cu soțul în stațiune la Tușnad, Olănești. Biletele erau oferite de Casa de Pensii. Acestea erau singurele lor ecapade. Tineri și sprinteni, le plăcea dansul. Când se organizau petreceri, serate ori era seară de discotecă se îmbrăcau în ce aveau mai frumos și mergeau să danseze. Pe Mihai îl lăsau în grija unor vecini. Nu își permiteau însă chiar orice. Când aveau poftă de o prăjitură mergeau la cantină, după care se plimbau la braț prin parc ori mergeau la cinematograf.

 

„Dumnezeu are grijă de orice buruiană”

Bărbatul i-a murit acum 20 de ani, avea patima băuturii. Tovarăsă îi era chiar o vecină, cu care se întreținea adesea la un pahar de tărie până târziu în noapte. „Ai grijă să nu ți-l ia de tot!” a avertizat-o într-o zi o apropiată. Eugenia însă știa cu cine s-a căsătorit și nu-și pleca urechea la ce se vorbea pe scara blocului. S-a stins din senin, atunci când toți se așteptau mai puțin.

Ochii îi fug pe fotografiile vechi din album. „Aici e Mihai când avea doi ani.” Au trecut 50 de ani de atunci, însă grija ei de mamă continuă să îl învăluie subtil, cu nebănuită dragoste. Își amintește cu nostalgie că odinioară, în vacanțele lungi de vară, mergea la bunici. Mama ei era din Fierbinți de loc. Fără a avea grija zilei de mâine, se juca nestingherită. „Eram cu tata, cu mama. Ce bine e cu părinții!!” Acum, bunici, părinți și frați s-au aciuiat cu toți prin cimitire. Glasul îi este gâtuit de un plâns mut atunci când vine vorba de sora cea mică, cea care, nu de mult, a mușcat țărâna. A mai rămas cu două surori, cu care vorbește din când în când la telefon. Pe sora cea mare, în vârstă de 88 de ani, o aduce uneori în vizită băiatul acesteia. Neputința lor face ca drumul să pară de două ori mai lung. Să schimbi două tramvaie ca să poți ajunge la o persoană dragă este deja o provocare mult prea mare.

Viața a purtat-o prin fel și fel de încercări. Speranța însă nu și-a pierdut-o complet, căci „Dumnezeu are grijă de orice buruiană”. Nevoi nu mai are, dorințe prea puține. A învățat să se mulțumească cu ce are. Mai are o singură grijă. Groapa de la cimitir. Locul care trebuia să fie al ei este acum inundat. Preotul i-a promis că îi va da un altul. Eugenia însă nu se mulțumește cu promisiuni. Vrea să vadă cu ochii ei bucățica de pământ. Să știe că atunci când zilele i se vor termina va avea unde să își doarmă somnul cel de pe urmă. „Mama mea avea și dricul pregătit, tot. Eu dacă mor, ce fac cu mine?”

Înainte să plec mai dau o dată ochii roată prin casă… Pe pervaz stă așezată o cutie neagră, acoperită cu un mileu pătrat, lucrat pe etamină albă. E un casetofon vechi din care cel mai adesea răzbesc voci de îngeri și sfaturi înțelepte. S-a stricat în repetate rânduri, dar Mihai a avut grijă să îl repare de fiecare dată. Mă asigur că încă mai merge, ceea ce e greu de crezut, așa bătrân cum e și el, ca Eugenia. La biserică nu mai poate să ajungă, așa că, și anul acesta deniile le va asculta la Radio Trinitas, asta dacă nu cumva se va strica iarăși casetofonul.

Se ridică anevoios de pe marginea patului și ne conduce spre ieșire. Ușa rămâne un timp larg deschisă în urma noastră…

Andra MIHAI

Visele Batranilor

Lasa un comentariu

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe,
sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.